Agitaţie pe holurile celor 10 şcoli din Oradea unde s-a susţinut ieri examenul pentru suplinitori. Cei care au obţinut în urma testării minim nota 5 au posibilitatea să participe la sedinţele publice de repartizare a posturilor  vacante în sistemul educaţional bihorean. Ultima şedinţă publică de repartizare a catedrelor vacante va avea loc în intervalul  3 - 4 septembrie a.c.

 

Câteva sute de cadre didactice care îşi doresc unul din cele 170 de posturi, la care se mai adaugă aproximativ 380 de fracţiuni de normă scoase la concurs de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, au susţinut ieri examenul, în speranţa că nota obţinută le va permite să obţină un post didactic. Din cei care şi-au depus dosarel în vederea participării la examen peste 130 sunt necalificaţi. Potrivit reprezentanţilor comisiilor de examinare în general aceştia au studii superioare, dar nu în domeniul în care urmează să predea. "Suntem nevoiţi să organizăm un astfel de concurs, pentru sunt multe şcoli din zone mai izolate, unde profesorii calificaţi refuză să meargă, iar în acest caz acei copii ar rămâne fără dascăli", ne-a explicat un reprezentant al ISJ Bihor. Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la disciplinele reale sau tehnice, materii la care în examenul din luna iulie s-au obţinut în general note sub 5, motiv pentru care nu au avut drept să participe la şedinţele publice de repartizare a posturilor. Subiectele au fost concepute la nivelul Inspectoratului Şcolar, constând din trei părţi, primele două fiind întrebări din disciplina de specialitate, iar al treilea punct, din metodică. Prioritate în ocuparea acestor posturi vor avea în continuare cei care au obţinut note de trecere la examenul de titularizare din vară, apoi cei din anii precedenţi, după care urmează cei cu note de peste 5 la examenul de suplinire, profesorii pensionari şi abia apoi cei necalificaţi.