Programarea pe discipline pentru repartizarea profesorilor
Azi şi mâine, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, se va desfăşura şedinţa publică pentru repartizarea cadrelor didactice pe posturi netitularizabile. Aceştia vor putea ocupa locurile rămase libere după etapa a IV-a, când s-a desfăşurat repartizarea computerizată la nivel judeţean a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota cinci.
În şedinţă publică, vor fi repartizaţi profesorii care au obţinut cel puţin nota cinci la concursul unic de titularizare. Astfel, astăzi, de la ora 08.00, în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean, vor fi repartizaţi profesorii care au optat pentru a preda limba maternă - maghiară, germană şi slovacă, de la ora 08.30 - matematica, 09.30 - informatica, 10.15 - educaţia fizică, 11.00 - istorie-geografie, 12.30 - biologie, 13.00 - discipline tehnice, 15.00 - fizică-chimie, 16.00 - educatoare (limbile de predare maghiară, germană şi slovacă), 17.00 - învăţători (limbile de predare maghiară, germană şi slovacă), 18.00 - religie. Mâine, de la ora 08.30, vor fi repartizaţi învăţătorii (limba română), 10.30 - educatoare (limba română), 12.30 - cei care au optat pentru a preda disciplina limba română, 14.00 - limbile engleză şi germană, 15.00 - limba franceză, 15.30 - învăţământ special, 16.30 - socio-umane, iar la 17.30 - educaţie muzicală, educaţie plastică şi specializări pentru Palate şi Cluburi de copii (sala mică).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.