Programul Euro 200 este funcţional până la urmă şi în acest an
Studenţii şi elevii care provin din familii cu venituri reduse vor beneficia până la urmă de sprijinul statului pentru achizitionarea de calculatoare, prin programul social Euro 200, cu toate ca ministrul Educaţiei anunţase cu ceva vreme în urmă că nu va mai finanţa acest program din cauza neregulilor găsite în declaraţiile de venit a unor solicitanţi.
Conform Ministerului Educaţiei, Cercetarii şi Inovării (MECI), elevii şi studenţii vor primi şi în acest an ajutorul de 200 de euro, condiţia esenţială fiind ca venitul maxim brut lunar pe membru de familie să fie de cel mult 14,91 de lei. La Universitatea din Oradea din cei 14 studenţi care şi-au depus dosarele, doar 10 vor beneficia de acest ajutor din partea Ministerului Educaţiei. "Din cei 10 beneficiari ai programului Euro 200, aproape toţi au declar că au venit zero, iar majoritatea acestora provin centrele de plasament", a precizat prof. univ. dr. Elena Bonchiş - prorector pe probleme sociale în cadrul Universităţii. De asemenea, aceasta a mai precizat că, deşi criteriile de selecţie sunt greu de îndeplinit, numărul studenţilor de la Universitatea din Oradea care vor beneficia de ajutor financiar pentru achiziţionarea unui calculator este în creştere faţă de anul trecut, când doar 3 sau 4 studenţi au primit ajutorul de 200 de euro pentru cumpărarea unui computer. Guvernul a decis, în şedinţa din 25 iunie a.c., suspendarea acestui program în anul 2009, pentru revizuirea criteriilor de selecţie şi un control amănunţit al solicitanţilor. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, explica decizia prin faptul că jumătate dintr-un total de 44.000 cereri de înscriere în program au fost depuse de către persoane care au declarat "un venit zero" pe membru de familie, dar a revenit asupra deciziei, scăzând plafonul celor eligibili până la venitul pe 14,91 lei pe membru de familie, ceea ce a determinat ca numărul elevilor şi studenţilor care pot beneficia de acest ajutor să fie de aproximativ 25.000 la nivelul întregii ţări.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.