Programul Generația Tech - Poartă deschisă spre meseriile viitorului
Românii care caută să se specializeze în domeniul IT&C au de 3 ani încoace o opțiune testată și recunoscută deja pe plan național, prin programul Generația Tech, dezvoltat de Digital Nation.
Demarat în 2019, cu susținere din partea Google.org, programul îi învață pe participanți să se specializeze în diverse domenii IT, îi ajută să își creeze un portofoliu de proiecte și le intermediază oportunități de muncă în rândul companiilor din țară.
Generația Tech este un program online dedicat celor care doresc să facă debutul într-un domeniu digital sau să îl aprofundeze. Ajuns deja la cea de-a treia ediție, programul a produs până în prezent peste 1.700 de noi specialiști în IT & digital din peste 20 de orașe din România și se remarcă prin formatul de curs care ajută participanții să se specializeze rapid în diverse domenii IT și să se pregătească pentru un job în IT. Peste 90% dintre cursanții care au participat la atelierele de angajabilitate au ajuns la cel puțin un interviu cu o companie tech după absolvire, iar 32,5% dintre aceștia au obținut chiar și primul lor job sau internship în IT, imediat după absolvirea cursurilor de formare.
Generația Tech a demarat în 2019, cu sprijinul Google.org, care a susținut ca programul să fie oferit gratuit în 3 regiuni cheie de dezvoltare din România: județele Alba, Bihor și Neamț. Ediția pilot a programului a fost deschisă tinerilor de 15-24 ani din cele 3 regiuni, alese pentru potențialul lor sporit de a reține forță de muncă locală. Ulterior, odată cu pandemia, programul a fost extins pe plan național și a derulat exclusiv online.
Seria cea mai recentă de absolvenți Generația Tech a fost implicată în livrarea serviciilor web ale programului IMM în Online, dezvoltat în cadrul Digital Nation. Sub deviza „IT la Cheie”, cursanții Generația Tech au construit website-uri de prezentare pentru IMM-urile fără o prezență online, exersându-și astfel în lumea reală competențele învățate la curs. Aceștia au lucrat 1-2 săptămâni, au primit compensații de start de câte 500 lei pe participant pentru propunerile livrate și au de acum un proiect de portofoliu. Formatul propus de Generația Tech este în prezent una din cele mai bune alternative pentru cei care caută o formare în competențe digitale.
Detalii mai multe se găsesc pe pagina generatiatech.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.