Limbile moderne sunt la mare cinste la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr", iar proiectele tematice sunt derulate aici cu consecvenţă şi seriozitate. Zilele trecute a fost lansat proiectul „The World of English", coordonat de profesoara Carmen Chira.

Scopul proiectului este desfăşurarea unui program de activităţi variate ca formă şi conţinut care să vină în completarea celor prevăzute de programele şcolare şi activităţile desfăşurate la orele de limba engleză.
Printre obiectivele amintite de profesorul coordonator se numără creşterea accesului la informaţie a elevilor, ridicând astfel gradul de implicare a lor în activităţi extracurriculare, sprijinirea a peste 400 de elevi din ciclul primar în a cunoaşte aspecte inedite din cultura şi civilizaţiile vorbitoare de limbă engleză, fapt ce constituie o preocupare permanentă în Liceul „Aurel Lazăr". În proiect sunt invitate să participe unităţile de învăţământ din zona metropolitană, din ciclul primar. Activităţile sunt organizate pe cinci secţiuni, fiecare desfăşurându-se miercurea: Marea Britanie, SUA şi Canada, Australia şi Noua Zeelandă, precum şi alte spaţii anglofone.
Prima activitate din cadrul proiectului a avut loc miercuri, 11 mai, când elevii din clasele a V-a, a VII-a şi a XI-a A de la Liceul „Aurel Lazăr", alături de colegii lor de la Liceul Teologic Penticostal „Betel", Liceul Teologic Greco-Catolic şi de la Şcoala cu clasele I-VIII „Oltea Doamna", au discutat despre Marea Britanie. Elevii au participat apoi la un concurs în limba engleză, întrebările fiind formulate de colegii lor mai mari din clasa a XI-a, primind la final diplome şi cărţi.
Alături de Carmen Chira, din echipa de proiect mai fac parte profesorii Ioan Micu, Rodica Sabău, Victoria Pop şi Viorel Muscaş. În cadrul următoarei activităţi de miercuri se va discuta despre spaţiul anglofon din America de Nord.