În spatele fiecărui buletin meteo de la știri sunt măsurători științifice, iar în spatele fiecărei măsurători sunt oameni și instrumente. Tinerii orădeni vor avea ocazia să afle ce face un meteorolog și vor putea da sens practic unor noțiuni teoretice învățate la orele de chimie, fizică sau geografie prin experimente în laboratorul de fizică „Dorin M. Poenaru” al Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, care timp de 4 luni va deveni un laborator de meteorologie al tinerilor.

 

Proiectul „Thunder Generation” urmează să se desfășoare în perioada martie-iunie 2019 și este unul din proiectele care a câștigat o finanțare prin Fondul Științescu Oradea, alcătuit din sponsorizări făcute de companii locale care sprijină educația științifică. În cadrul „Thunder Generation”, participanții vor învăța de la specialiști în acordarea de prim ajutor cum să acționeze în situații limită ale vremii, precum inundații, furtuni sau chiar tornade. O stație meteo, care va permite distribuirea live a datelor meteo de pe școală în toată lumea, va sta la îndemâna tinerilor, ajutându-i să înțeleagă mai bine parametrii meteorologici (temperatura, presiunea, viteza vântului etc.). Atelierele „Face 2 face cu natura” vor fi atracția proiectului, deoarece participanții alături de meteorologi sau chiar oameni din aviație vor face ieșiri în natură pentru a observa pe viu structura unei furtuni și cum se dezvoltă aceasta. Cine se poate înscrie? Orice tânăr din Oradea cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani dornic să cunoască tainele vremii și ale naturii. Există 25 de locuri disponibile, iar selecția se va face în ordinea cronologică a înscrierilor. Cum te poți înscrie? Prin formularul online afișat pe pagina de Facebook a proiectului „Thunder Generation" sau la numărul de telefon 0731.354.351, data limită pentru înscrieri fiind 3 martie 2019. Atelierele vor fi ținute săptămânal la Colegiul Național „Emanuil Gojdu", deschiderea oficială urmând să aibă loc joi, 7 martie, de la ora 16.00, în Sala Festivă a Colegiului. Coordonatorul „Thunder Generation" este Alex Trandafir, elev în clasa a XI-a la liceul gazdă al proiectului, pasionat de meteorologie și mentor în proiectele Științescu din anii trecuți. Echipa de implementare le va avea în componență pe doamnele profesoare Berchez Daniela, Anderson Dora și Sorina Corbu, dar și alți voluntari liceeni. Finanțarea, în valoare de 6.000 lei, este asigurată prin Fondul Științescu, un program al Romanian American Foundation, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea, cu sprijinul donatorilor individuali și al finanțatorilor locali: Vernicolor, UniCredit Bank, Fundația Elena Neagu, Celestica, Decitex RO, RER Vest, Faist Mekatronic, VPK Packaging, ADLO, Qubiz, Inteva Products, Nidec, Sema Express, AstorMueller Group, Bugatti.