Promoţie record de ingineri la Protecţia Mediului
Ieri, Aula Magna a Universităţii din Oradea a devenit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 600 de studenţi care au absolvit Facultatea de Protecţia Mediului, ultima promoţie care a finalizat cursurile cu patru, respectiv cinci ani de studiu.
Cei peste 600 de studenţi de la specializările agricultură, control şi expertiza produselor alimentare, exploatări forestiere, horticultură, inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism, ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice, prelucrarea lemnului, silvicultură, tehnologia prelucrării produselor agricole şi zootehnie au participat ieri, alături de părinţi, profesori şi prieteni, la cel mai frumos şi interesant curs din viaţa lor, cel festiv. "Promoţia de anul acesta reprezintă un record personal pentru Facultatea de Protecţia Mediului, cei peste 600 de studenţi prezenţi la cursul festiv fiind de la 10 specializări, cei mai mulţi de la inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism, ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice şi silvicultură", a declarat Vasile Bara, decanul facultăţii. La ultimul curs, cel festiv, pe care decanul Vasile Bara l-a ţinut studenţilor, el le-a urat acestora succes la examene şi la licenţă. La cadrul discursului, decanul nu a uitat să amintească faptul că îi aşteaptă pe absolvenţi şi la studiile de master, dar şi la cursuri la facultăţi din străinătate, pe o perioadă de şase luni sau chiar un an universitar. Un nou record va putea stabili şi generaţia de anul viitor de la Protecţia Mediului, în 2009 absolvind cursurile atât studenţi care au urmat cursurile pe sistemul Bologna, cât şi cei care au urmat cursurile după vechiul sistem. La sfârşitul ceremoniei, studenţilor le-a fost înmânată câte o diplomă simbolică, pe cea autentică urmând să o primească după promovarea examenului de licenţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.