Punctul final în recepţionarea celor 13 săli de sport din Bihor a fost pus la Beiuş!
În Bihor implementarea programului guvernamental de ridicare şi amenajare a 13 săli de sport destinate elevilor s-a încheiat cu succes! Aceasta este concluzia echipei de experţi ai Companiei Naţionale de Investiţii, care s-a deplasat miercuri, 29 septembrie, în judeţul nostru. Experţii bucureşteni şi constructorii bihoreni au vizitat Salonta şi Beiuşul, unde au fost recepţionate ultimele două săli de sport finalizate.
Prezent la Beiuş, unde şi a doua sală de sport din urbe - cea din incinta Stadionului Municipal - a fost finalizată, Dan Vasile, expert CNI (Serviciul Recepţii), a apreciat modul cum au lucrat constructorii bihoreni şi implicarea autorităţilor locale.
Gheorghe Vajai, reprezentantul antreprenorului, a precizat că în Bihor au fost terminate lucrările la toate cele 13 săli destinate sportului şcolar, iar constructorii din zonă speră că guvernul va derula şi alte astfel de programe, care, pe lângă impactul pozitiv al clădirilor ridicate, oferă de lucru firmelor de resort.
Primarul Nicu-Silviu Odobasianu a arătat că au sosit şi dotările necesare activităţilor sportive (porţile de handbal, plase de producţie), urmând ca de la 1 octombrie elevii beiuşeni să poată beneficia de acest util program guvernamental. Emoţionat vizibil, Nicu-Silviu Odobasianu, fost sportiv de performanţă, maestru al sportului, şi-a amintit că pe vremea lui elevii nu aveau astfel de condiţii de pregătire fizică nici măcar în marile oraşe.
Întrebat cum de are Beiuşul două noi săli de sport, primarul Odobasianu a declarat că acest fapt este explicabil prin numărul foarte mare de elevi din întreaga Depresiune a Beiuşului şi nu numai - în jur de 5.000 - care învaţă în cele patru şcoli ale municipiului de pe Crişul Negru.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.