Rezultatele finale la concursul de titularizare sunt un mic prilej de mândrie pentru conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. În urma reevaluării lucrărilor contestate, notele au săltat în medie cu 50 de sutimi, ridicând media generală a candidaţilor şi dând prilejul inspectorului general Dorel Luca să aprecieze că per ansamblu rezultatele sunt mai bune decât anul trecut.

"În urma contestaţiilor, notele finale de la concursul de titularizare au urcat, procentual şi statistic vorbind, mai mult decât la examenul de bacalaureat, în medie cu 50 de sutimi. Am întâlnit şi unele cazuri, e drept mai puţine, în care nota finală a săltat cu un punct", a spus ieri inspectorul general Dorel Luca, într-o conferinţă de presă în care a analizat rezultatele examenului. Din cele 249 de contestaţii depuse, 113 au fost admise, notele suferind modificări în proporţie covârşitoare urcând (97), în timp ce doar în 16 cazuri notele au scăzut. Dacă în prima fază au fost înregistrate 371 de note între 1,01 şi 4,99, după contestaţii totalul este de 344 de note (27 de note au crescut). Mai importante au fost modificările pe scara 5 şi 5,99, deoarece saltul peste cinci dă dreptul candidaţilor să devină suplinitori. În prima fază s-au înregistrat 336 de note, după contestaţii înregistrându-se 361 (25 de note au crescut). La prima afişare, au fost înregistrate 259 de note între 6 şi 6,99, iar după contestaţii 28 de candidaţi au trecut peste 7, nota minimă pentru titularizare. Astfel, numărul celor care au luat titularizarea a crescut de la 471 la 499 candidaţi cu notă de trecere. După soluţionarea contestaţiilor, clasamentul la vârf a înregistrat modificări minore, patru note fiind majorate peste opt şi una singură peste nouă.
Cele mai multe contestaţii au fost depuse la educatoare (63), limba engleză (27), învăţătoare (24) şi matematică (17).
La examenul din acest an s-au înscris 2.199 de candidaţi, 1.438 dintre ei fiind notaţi.
Ieri dimineaţă a demarat şi procedura de repartizare a celor 188 de posturi titularizabile. Acţiunea desfăşurată în centrele de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" şi Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" s-a încheiat fără incidente, în câteva ceasuri. Luni urmează etapa de detaşare a cadrelor didactice care au opţinut note de trecere, iar în 27-30 iulie, şedinţele publice pentru repartizarea suplinitorilor. Inspectorul şcolar general a precizat că titularii cu detaşare de post au prioritate asupra suplinitorilor, chiar şi acolo unde există continuitate.
"Faţă de anul trecut rezultatele sunt mai bune", a concluzionat Dorel Luca, care s-a declarat oarecum surprins, pentru că atunci subiectele au fost decise la nivel judeţean şi au avut un grad de dificultate mult mai scăzut.

În anul şcolar 2009-2010 Bihorul a avut 424 de posturi titularizabile, cu 711 norme didactice mai puţine decât în 2008-2009. Anul acesta au fost pierdute alte 236 de norme didactice, în ultimii doi ani şcolari totalul pierderilor fiind de aproape 950 norme didactice.