Relansarea firmelor de exerciţiu la "Partenie Cosma"
Azi, de la ora 13.00, în sala festivă a Colegiului Economic "Partenie Cosma" va avea loc relansarea pe piaţă a firmelor de exerciţiu a claselor a XII-a. Relansarea pe piaţă a firmelor de exerciţiu "deţinute" de elevii şcolii se află la cea de-a cincea ediţie. Acţiunea este organizată de elevii din anii terminali, iar de desfăşurarea programului se vor ocupa profesorii de specialitate din cadrul colegiului gazdă.
Prezentarea rezultatelor proiectului "Tinerii profesionişti din Oradea"
Tot azi, însă de la ora 14.30, în sala festivă a Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" va avea loc conferinţa de prezentare a rezultatelor proiectului "Tinerii profesionişti din Oradea - TIPO". Proiectul se desfăşoară în perioada 3 iunie - 31 octombrie 2009, având ca scop orientarea şi consilierea în carieră a elevilor care doresc să-şi cunoască abilităţile, personalitatea şi să aleagă în mod responsabil domeniul viitor de activitate. În cadrul evenimentului de azi, vor fi diseminate rezultatele proiectului, se va realiza un schimb de informaţii cu persoanele implicate în această activitate, şi vor fi prezentate beneficiile obţinute de elevi. Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea şi este implementat de Fundaţia Alternative România, în parteneriat cu C.N. "Emanuil Gojdu" şi S.C. "Romarketing S.R.L.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.