Liderul sindicaliştilor bihoreni din învăţământ a explodat împotriva şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean. Înaintea mitingului organizat de cadrele didactice, schimbul de replici dintre liderul sindical, Ioan Ţenţ, şi inspectorul general, Dorel Luca, s-a amplificat.

 

„Cred că pălăria de inspector general este prea mare pentru tovarăşul Luca, a început să se ocupe cu prostii. Ce treabă are el cu cine participă sau nu la miting?! Asta e menirea lui, să ceară directorilor de şcoli să întocmească liste?! Şi mai are tupeul să spună că noi ne ocupăm cu zvonistica, când de fapt ei (conducerea ISJ Bihor - n.r.) sunt cei care fac presiuni şi intimidează cadrele didactice care vor să protesteze. Sindicatul se va bate până la capăt pentru drepturile cadrelor didactice şi să mai ştie tovarăşul Luca faptul că funcţiile sunt trecătoare, eu am prins până acum vreo cinci inspectori generali", a tunat liderul de sindicat, într-o conferinţă de presă ţinută ieri dimineaţă, înaintea mitingului.

Iritarea la culme a liderului SLÎ Bihor, Ioan Ţenţ, îşi are originea în declaraţiile inspectorului general, Dorel Luca, care afirma că a cerut directorilor de şcoli liste cu cadrele didactice care au participat la miting pentru a afla numărul lor exact şi pentru a le tăia orele celor care au program la catedră în timpul mitingului. „Nu avem nevoie de datele lui, ce treabă are el cu cine participă la miting. Din păcate, îi manevrează pe directorii de şcoli ca pe nişte marionete. Aproape 90% dintre directorii din judeţ sunt numiţi cu delegaţie şi dacă nu execută ordinele îi schimbă automat. Au ajuns nişte executanţi servili şi docili care fac toate porcăriile pe care le cer guvernanţii", a explodat Ţenţ. Liderul de sindicat a mai spus că are 22 de sesizări din judeţ, unde directorii de şcolii le-au transmis dascălilor că, dacă vor participa la miting, li se vor tăia orele pe ziua de ieri.

Liderul de sindicat a mai adăugat că nu crede că listele vor fi folosite pentru a-i penaliza în vreun fel pe cei care au participat la miting: „Dacă se va ajunge până acolo, înseamnă că suntem chiar la fundul mocirlei, dar sindicatul se va bate pentru fiecare caz cu toate armele legale de care dispunem, inclusiv în justiţie."