Rețeaua școlară cuprinde în Bihor 750 de unități de învățământ - Primul sunet de clopoţel
Bihorul s-a umplut de zâmbete, de vervă, de flori și de veselie începând de ieri. Cele 750 de grădinițe și școli și-au deschis porțile, zeci de mii de copii, alături de profesori, părinți și bunici trăind emoțiile primei zile din noul an școlar.
Anul școlar 2023-2024 a început în Bihor pentru 94.085 de elevi și aproximativ 7.000 de cadre didactice.
La Liceul de Arte, festivitatea de deschidere a noului an școlar a avut loc la ora 9.00 pentru clasele românești și la ora 10.00 pentru clasele maghiare. La evenimentul de la fostul Colegiu Tehnic „Constantin Brâncuși” au participat directoarea Mihaela Bondor, directoarea adjunctă Nagy Gabriela, inspectorul Fordon George de la Serviciul Investigații Criminale, preotul ortodox Vasile Popa, consilierul educativ Cosmina Balint și președinta Consiliului Școlar al Elevilor, Maria Șchiopu.
„Vacanța și-a făcut bagajele și a predat ștafeta unui nou început de an școlar. În plan simbolic, septembrie devine inevitabil sinonim cu ideea de educație, cu farmecul unui nou început, cu emoția revederii și cu bucuria cunoașterii”, a spus, la începutul festivității, directoarea Mihaela Bondor, care, mai apoi, a subliniat rezultatele bune obținute de elevi în anul școlar trecut: 8 premii și mențiuni la etapa națională a olimpiadelor școlare, atât la muzică, cât și la arte vizuale și cultură generală, peste 300 de premii la concursuri internaționale, naționale și zonale, la disciplinele de specialitate sau la cultură generală, dintre care 80 de premii I sau „marele premiu”.
La examenul de titularizare din acest an au fost 7 note de 10 din care două ale profesorilor care predau la Liceul de Arte. Școala este implicată în 5 proiecte PNRR și POR aflate în diferite etape de implementare: 3 proiecte pentru reabilitarea tuturor celor 4 corpuri de clădire, un proiect pentru dotarea întregii școli cu mobilier și un proiect pentru un SmartLab în valoare de 60 de mii de euro.
„Dragi părinți, mulțumim pentru încredere. Noi vom fi alături de elevii noștri și îi vom călăuzi pe drumul cel frumos al muzicii și artelor plastice. Dragi elevi, vă doresc un nou an școlar plin de bucurii și cu spor în tot ceea ce faceți. Nu uitați că aceștia sunt anii cei mai frumoși. Aveți încredere deplină în puterile voastre, fiți receptivi și deschiși, fără să uitați că valorile esențiale care stau la baza educației sunt respectul, toleranța, responsabilitatea și bunul simț”, a spus directoarea adjunctă Nagy Gabriela care a mulțumit personalului școlii, femeilor de serviciu, portarilor și muncitorilor care s-au îngrijit ca noul an să înceapă în condiții cât mai bune.
Din cei 94.085 de elevi care au început noul an școlar, în jur 6.280 de elevi au început clasa pregătitoare, 7.033 clasele a V-a și 5.731 clasele a IX-a. Rețeaua școlară cuprinde în Bihor 750 de unități de învățământ, din care 211 au personalitate juridică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.