Copiii de la Centrul de plasament nr. 2 Oradea (CP), aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), vor lua parte, în această primăvară, la mai multe competiţii sportive, îndrumaţi de Darius Pantea. El este foarte mândru de elevii lui, mai ales că, în ultimii doi ani, de când este consilier sportiv în cadrul Centrului, aceştia au obţinut 25 de medalii, precum şi peste 30 de diplome şi cupe.

În ultimii doi ani, în cadrul Centrului de plasament nr. 2 Oradea, la iniţiativa lui Darius Pantea, au avut loc mai multe întreceri sportive între copii instituţionalizaţi în diferite centre de plasament din ţară, obţinând rezultate deosebite. Iată câteva dintre ele: locul III, la turneul de baschet de la Lugoj ("Cupa Primăverii"), locul IV, în cadrul turneului de handbal, intitulat "Memorialul Adam Fischer", în localitatea Găvojdia, judeţul Timiş, respectiv locul I la turneul de fotbal "Cupa Toamna Orădeană", desfăşurat anul trecut, în incinta CP 2. La acest eveniment, au participat şase echipe din ţară. Trebuie spus că, sub egida Fundaţiei "Special Olympics" din România, copii cu dizabilitaţi din cadrul Centrului au luat parte la diferite manifestări pe abilitaţi individuale (conducerea mingii printre jaloane, aruncare la ţintă pentru copii cu IQ sub 70, aruncarea la coş etc.), obţinând rezultate la fel de bune. În acest sens, subliniem participarea la etapa naţională a concursului "Special-Olympics" la tenis de masă, care a avut loc la finele lunii februarie, la Liceul "Don Orione" din Oradea. "Tot sub egida Special Olympics, copii din CP 2, împreună cu cei de la Casa Frankfurt, au participat, în luna martie, la cea de-a IV-a ediţie a jocurilor regionale de la Timişoara. Competiţia s-a adresat copiilor cu dizabilităţi, desfăşurându-se pe abilităţi individuale: atletism, aruncare la coş, dribling printre obstacole, precum şi aruncarea la ţintă pentru copii cu IQ sub 70", ne-a declarat Darius Pantea. O altă provocare pentru copii din acest Centru a fost participarea, în perioada 18 - 19 aprilie, la turneul "Jocurile inocenţei", de la Arad, adresat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. 40 de delegaţii, cu 302 sportivi, din 12 judeţe au răspuns, atunci, invitaţiei organizatorilor. Trebuie spus că un rol deosebit în organizarea competiţiilor sub egida "Special Olympics" a avut Ioan Silaghi, profesor de sport la Şcoala specială nr.1 din Oradea, care, de mai mult timp, se ocupă şi se implică total în aceste proiecte.
Darius Pantea este mândru de elevii lui, mai ales că, în ultimii doi ani, de când este consilier sportiv la CP 2, aceştia au obţinut 25 de medalii, precum şi peste 30 de diplome şi cupe. "Intenţia mea este de a-i implica pe aceşti copii în cât mai multe competiţii sportive, atât pe plan local, cât şi în ţară, fiind un bun prilej de a socializa cu tinerii de vârsta lor, câştigând noi experienţe şi încredere în forţele proprii, care, cu siguranţă, le vor fi benefice în devenirea lor, odată ce vor ieşi din sistem", a conchis interlocutorul nostru.