Salarii mai mari pentru profesori
Înainte de sărbători, parlamentarii au adoptat o serie de prevederi referitoare la majorarea salariilor dascălilor, începând cu luna ianuarie.
Propunerile în acest sens au venit din partea deputaţilor PSD, prin care se prevede alocarea sumei de 752 milioane de lei de la capitolul "Active fixe" pentru finanţarea învăţământului. Conform noilor prevederi, aproximativ 43 de milioane vor fi direcţionate pentru burse, aproximativ 129 milioane - pentru finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar şi aproximativ 560 de milioane - pentru salarii. Suma alocată pentru finanţarea cheltuielilor de personal urmează să crească de la 7.311 milioane lei la 7.871 milioane lei, asigurându-se cu precădere creşterea salarială a personalului didactic cu gradul II, definitivat şi debutanţi, începând cu 1 ianuarie 2008. De asemenea, s-a propus şi s-a adoptat majorarea sumelor alocate pentru finanţarea de bază a învăţământului superior de la 1.818,266 milioane lei la 1.947 milioane lei, asigurându-se astfel o creştere a alocaţiei cu 24% faţă de anul 2007, ceea ce corespunde creşterii medii a alocaţiei pentru învăţământ. Acestea se adaugă drepturilor obţinute de dascăli prin intermediul Sindicatelor, care au adus pentru anul viitor tichete cadou pentru sărbători şi unele diferenţe salariale care nu fuseseră acordate până acum.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.