Colegiul Naţional "Arany Janos", din Salonta, respectă cu sfinţenie tradiţia bunei prietenii cu belgienii. Şi în acest an, 28 de elevi şi doi profesori belgieni din Leuven (Belgia) veniţi în obişnuita vizită de prietenie la liceul salontan s-au bucurat de o excursie-surpriză la Timişoara, "asortată" cu seri de neuitat, agape, concursuri şi spectacole folclorice interetnice.

Organizată an de an de elevii salontani pentru musafirii belgieni care vizitează Liceul "Arany Janos", excursia-surpriză  a avut ca destinaţie, de această dată, oraşul de pe Bega, Timişoara. Săptămâna trecută, 28 de liceeni şi doi profesori din Leuven (Belgia) au vizitat municipiul Salonta. Adolescenţii belgieni au fost găzduiţi de familiile elevilor salontani, care i-au primit cu bucurie şi generozitate. Toată suflarea salontană care a participat la acest Program educaţional anual a fost puternic emoţionată de momentul revederii, mai ales elevii români şi maghiari care vorbesc deja fluent limba flamandă. Comunicarea între grupurile de liceeni a fost, în general, în limba engleză, fapt simţit şi pe străzile municipiului Salonta, unde, braţ la braţ, elevii belgieni şi salontani au adus o picătură de culoare şi atmosferă europeană în micul târg de frontieră. După excursia-surpriză de la Timişoara, liceenii belgieni, români şi maghiari au pregătit un spectacol folcloric comun, completat de o după-amiază sportivă de excepţie, în care cu toţii au jucat baschet şi fotbal. Firesc, musafirii belgieni au învins în ambele competiţii sportive. Obligatorie a fost şi tradiţionala excursie la Băile Felix, unde adolescenţii au înroşit aparatele foto. Grupul de prietenie româno-belgian s-a bucurat de petreceri de neuitat la cantina Colegiului Naţional "Arany János" din Salonta. Plimbările prin municipiu, agapele-surpriză din fiecare seară petrecută în România, prieteniile reînnoite, dar şi noile amiciţii parafate cu planuri de viitor au închegat şi mai mult legătura grupului european de prietenie Belgia-Salonta.

Singurul moment de tristeţe a fost cel al despărţirii, când musafirii belgieni şi-au luat rămas-bun de la Salonta, dar soarele prieteniei a strălucit instantaneu şi peste acele clipe: în luna septembrie, elevii şi profesorii români şi maghiari care au participat la acest "experiment european al prieteniei" vor merge în Belgia, unde cu toţii vor fi unul.

Sorin PETRACHE, SZILAGYI Norbert