Ieri, la Universitatea din Oradea, a avut loc o conferinţă de presă organizată cu ocazia deschiderii celei de-a IV-a ediţii a Săptămânii Erasmus. Manifestarea este dedicată studenţilor străini care studiază aici prin programul Erasmus.

Scopul conferinţei este de a reuni studenţii români şi străini pentru a-şi împărtăşi valorile şi tradiţiile ţărilor din care provin. Erasmus reprezintă un program de cooperare şi mobilitate universitară, care îşi propune să promoveze învăţământul superior european şi comunicarea interculturală. Totodată, programul sprijină acordarea de burse pentru cetăţeni ai altor state care doresc să participe la aceste cursuri, dar şi pentru cei ai statelor membre ale Uniunii Europene, care doresc să studieze la universităţi partenere din afara acestui spaţiu. După cum a precizat Manuela Popovici, organizatoarea evenimentului, la Universitatea din Oradea, în acest an universitar, studiază 45 de studenţi străini. "Se remarcă o creştere a numărului tinerilor care vin cu acest tip de burse în ultimii ani. Apogeul s-a înregistrat anul trecut, când au fost înregistraţi 54 de străini care au venit să studieze în Oradea", a precizat aceasta. "O creştere semnificativă s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte numărul studenţilor români care au ales să apeleze la acest tip de bursă, de la 130, anul trecut, la 150 în acest universitar", a completat Manuela Popovici. Programul Săptămânii Erasmus debutează azi, de la ora 12:00, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, cu o conferinţă la care vor participa studenţii de la specializarea Relaţii Internaţionale, anii I şi II. În zilele următoare, sunt programate o cină internaţională în Sala Barker (Campus II, Pavilion Y), un concert al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Oradea, o petrecere Erasmus în Clubul Joy. Sâmbătă şi duminică, studenţii beneficiari ai programului Erasmus vor pleca într-o excursie la Peştera Urşilor şi Stâna de Vale.