Şapte zile de muzică şi concerte: asta şi-a propus Facultatea de Muzică să ofere bihorenilor cu ocazia împlinirii a 15 ani de existenţă. Toate cadrele didactice, dar şi studenţii cei mai buni vor oferi o săptămână de neuitat pentru iubitorii muzicii culte.

Programul aniversar va debuta duminică, 28 noiembrie, ora 18.00, la Biserica Baratok (str. Republicii, lângă magazinul Crişul). Cvartetul Varadinum (1989-2010), având-o ca invitată pe Bozsodi Beata la violoncel, va prezenta Cvartetul nr.2 în Do, Cvintet în Mi de Luigi Cherubini (250 de ani de la naştere). Luni, 29 noiembrie, la Casa de Cultură a Municipiului, de la ora 17.00, studenţii clasei de operă, coordonaţi de conf. univ. dr. Carmen Vasile, vor prezenta fragmente din Nunta lui Figaro, de W.A. Mozzart. Marţi, 30 noiembrie, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, de la ora 18.00, Sonate pentru vioară şi pian, de Anton Rubinstein. Vor concerta, sub coordonarea prof. univ. dr. Agneta Marcu, Eva Costin (vioară) şi Peter Izabela (pian). Pe 1 decembrie este programată o Seară de lied românesc, începând cu ora 18.00, la Liceul de Artă. Ziua următoare, 2 decembrie, este rezervată unui concert simfonic cu solişti şi dirijori profesori ai Facultăţii de Muzică, care, împreună cu orchestra şi corul Filarmonicii, au pregătit un spectacol interesant la Filarmonica Oradea, începând cu ora 19.00. În 3 decembrie va urma un concert cameral la Liceul de Artă, începând cu ora 18.00, iar în 4 decembrie, la Catedrala Sfântul Nicolae, de la ora 18.00, studenţii facultăţii vor susţine un concert vocal-simfonic, iar de la ora 19.30, la Restaurantul Transilvania, studenţii muzicieni să susţină un cafe-concert.