Schimb de ştafetă la şefia studenţilor orădeni
Rectorul Universităţii din Oradea nu şi-a ascuns bucuria că va avea drept colaborator în Senat un preşedinte al studenţilor senatori gata şcolit. Este vorba de masterandul Răducu Theodor Şerbănescu care a deţinut până nu demult funcţia de vice-preşedinte al studenţilor senatori, fiind şi preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Francofoni orădeni.
„Mă bucur că a fost ales el pentru că, altfel, venea o persoană nouă şi ar fi urmat o perioadă de tatonări şi întâlniri pentru a ne acomoda unii cu ceilalţi", a spus Cornel Antal la conferinţa de presă în care i-a adus pe ambii protagonişti, fostul preşedinte şi cel nou ales. Adrian Dume, fostul lider al studenţilor, şi-a schiţat în câteva fraze realizările şi eşecurile din timpul mandatului. Principala realizare o consideră rezolvarea cazărilor în cămine, iar prin faptul că studenţii au fost bine reprezentaţi în Senat a rezultat şi o creştere a vizibilităţii studenţimii orădene în faţa instituţiilor publice sau private. La capitolul nerealizări, fostul preşedinte a trecut eşecul demersului privind acordarea unui spaţiu pentru Casa de Cultură a Studenţilor. Chiar dacă problema a ajuns până pe masa Guvernului, datorită unor contestaţii, soluţionarea ei nu a mai avut efectul scontat.
Noul lider al studenţilor senatori este absolvent al Facultăţii de Muzică, iar principalul său obiectiv este consolidarea relaţiilor dintre organizaţiile studenţeşti din Oradea şi Federaţiile naţionale. „Într-o lună, maximum două, vom finaliza demersurile pentru intrarea într-una din Federaţiile studenţeşti naţionale, iar pentru asta vom înfiinţa cel puţin trei noi asociaţii. De asemenea, voi căuta să aplic regulamentele pe care le avem şi să întăresc legăturile cu autorităţile locale şi judeţene", a spus Şerbănescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.