Schimbare după schimbare: la disciplinele sport, muzică şi arte plastice - Note înlocuite de calificative
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi, că acordarea de calificative la Educaţie Fizică, Educaţie Muzicală şi Educaţie Plastică, propunere justificată de notele foarte mari obţinute de peste 90% dintre elevi, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simţi presiunea notei.
„Am participat la o dezbatere constructivă cu reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi profesori de educaţie fizică, întâlnire în cadrul căreia am prezentat o sinteză realizată prin agregarea unor seturi de date din SIIIR - Sistemul Integrat Informatic al Învăţământului din România. Studiul a fost realizat la nivel naţional, pe o eşantionare reprezentativă (220 şcoli din toate judeţele; 64.281 de elevi/min 4 şcoli/judeţ, cu o distribuţie echilibrată între mediile de rezidenţă: urban - rural)", a anunţat ministrul Cîmpeanu.
Potrivit studiului, în foarte multe şcoli, nu există nici măcar o medie diferită de 10 la aceste discipline (37 şcoli din eşantionul de 220 şcoli), iar în celelalte mediile sunt distribuite pe patru paliere - 10, 9,50, 9 şi mai puţin de 9.
„Peste 96% dintre elevi au medii anuale de 9, 9,50 şi 10, iar aproape 90% au media anuală 10 la disciplina Educaţie Fizică. La Educaţie Muzicală şi Educaţie Plastică, circa 93% dintre elevi au medii anuale de 9, 9,50 şi 10. Din 192.843 de medii analizate, 162.052 sunt medii generale/anuale de 10", a evidenţiat ministrul, citând studiul menţionat, într-o postare pe facebook.
Sorin Cîmpeanu a subliniat că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline nu va fi diminuat, existând posibilitatea de creştere prin noile planuri-cadru care vor fi aplicate începând cu septembrie 2023.
„Fundamentat pe această situaţie reală, propunerea este de acordare a calificativelor pe patru paliere: Foarte bine/Bine/Suficient/Insuficient. Pentru învăţământul vocaţional/clase cu profil sportiv se va păstra sistemul de notare de la 1 la 10, lucru deja precizat în proiectul legii. Ne exprimăm convingerea că acest sistem de evaluare, care ia în considerare realităţile din sistemul de învăţământ românesc, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simţi presiunea notei. În plus, precizăm că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline NU va fi diminuat, existând posibilitatea de creştere prin noile planuri-cadru care vor fi aplicate începând cu septembrie 2023", a adăugat ministrul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.