Ziua de 11 iunie 2010 are pentru cei 200 absolvenţi ai clasei a VIII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII "Constantin Şerban", din Aleşd, o conotaţie deosebită, întrucât finalizează o etapă şcolară din viaţa lor şi delimitează două perioade din evoluţia acestor tineri: "Adio, copilărie - bun venit, adolescenţă!".

Manifestarea, emoţionantă pentru elevi, dascăli şi părinţi, ce se repetă în fiecare an, se constituie într-un bilanţ de realizări şi împliniri, de visuri şi speranţe. În cuvântul său, prof. Alina Buzle - directoarea şcolii, apreciază generaţia de absolvenţi ca una "extraordinară, cu copii frumoşi şi buni, dornici de cunoaştere şi performanţă". Aceasta a mulţumit părinţilor pentru asumarea rolului de partener în educaţia copiilor, pentru faptul că au înţeles că totul este posibil prin educaţie. Împreună cu absolvenţii, au plecat din viaţa şcolii şi unii dascăli, care, de-a lungul întregii lor cariere, i-au făcut cinste. Este vorba de înv. Sur Florica, Hubner Paraschiva şi prof.Tordai Borbala, al căror nume s-a confundat cu cel al şcolii. A urmat premierea celor mai sârguincioşi absolvenţi, răsplătiţi cu diplome şi premii în bani oferite ca în fiecare an cu generozitate şi apreciere de Primărie şi Consiliul Local. Momentul despărţirii de şcoală a fost marcat pe rând de cele 5 clase de absolvenţi, în mod original, prin cântece şi cuvântări adresate profesorilor şi colegilor mai mici. Ceremonia a continuat cu predarea simbolică a cheii şcolii, după care cele 7 echipe sportive şi cei 21 olimpici au fost răsplătiţi cu diplome şi bani pentru performanţele realizate în cadrul olimpiadelor şi a concursurilor sportive. S-au remarcat în mod special elevii: Kajanto Beata, care a obţinut locul II pe ţară la Olimpiada de limbă maghiară, şi Iaz Răzvan, cu menţiune la Olimpiada naţională de chimie. Nu pot fi omişi nici handbaliştii vicecampioni naţionali. Tuturor, felicitări! Buchetele cu flori şi sărutările s-au constituit în gesturi de dragoste şi mulţumire adresate de elevi pentru profesorii lor.