Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Oradea a organizat, în perioada 15-17 iulie, Școala de vară „Iuris”, aflată la a V a ediție, eveniment care s-a adresat elevilor de liceu (absolvenți ai claselor a IX a – a XII a). La această ediție s-au înscris peste 50 de elevi.

 

„Acest demers își propune să ofere o perspectivă de ansamblu referitoare la oportunitățile pe care le generează absolvirea Facultăţii de Drept, precum şi servicii de consiliere în viitoarea carieră. Alegerea unei cariere reprezintă un moment deosebit de important în viața oricărui absolvent de liceu. Opțiunile sunt variate, iar o atare alegere este necesar a fi făcută în cunoștință de cauză”, menţionează organizatorii.

Activitățile programului Școlii de Vară „Iuris” s-au desfășurat în incinta Facultății de Drept a Universităţii din Oradea, precum și în Sala Mare a Primăriei Oradea. La desfășurarea activităților și-au adus contribuția cadre didactice ale Facultății de Drept, împreună cu specialiști din domeniul administrației publice și domeniul juridic, precum și studenți membrii ai ELSA Oradea.

Deschiderea evenimentului s-a derulat în sala festivă a Facultății de Drept, în cadrul căruia conf.univ.dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept, le-a mulțumit elevilor pentru participarea la Școala de Vară, subliniind că obiectivul propus este familiarizarea elevilor cu „viața” de student la Drept.

La desfășurarea activităților Școlii de vară și-au adus contribuția studenți din cadrul Facultății de Drept, specializarea Drept și Administrație Publică, atât de la programele de licență, cât și de la programele de master. Chiar dacă studenții sunt în vacanță, ei și-au manifestat dorința de a le prezenta elevilor atmosfera dintr-o ședință de Consiliu Local pe un subiect de actualitate, parcurgând etapele procedurii de adoptarea a unei hotărâri, de la Comisiile de specialitate până la adoptarea acesteia. Studenții în cauză sunt: Chisăliță Lucian (Master Administrație Publică), David Larisa (Master Administrație Publică), Egri-Matei Antonia (Drept, anul II), Filip Andrei (Drept, anul I), Gabrian Diana (Drept, anul II), Groza Carla Maria (Drept, anul II),  Hrincă Emirene (Drept, anul II), Junjan Denisa (Master Administrație Publică), Kovacs Rebeca (Master Administrație Publică), Kovacs Melissa (Administrație Publică, anul II), Macăle Vlad (Drept, anul I), Mocanu Denisa (Master Administrație Publică), Novac Antoniu (Drept, anul III),  Pașc Raul (Administrație Publică, anul II), Sculschi Andreea (Drept, anul II ), Simuț Sergiu (Drept, anul I).

Elevii au avut oportunitatea de a asista la workshopuri interesante susținute de specialiști din domeniul dreptului și administrației publice.