O altă acţiune care s-a desfăşurat ieri la Şcoala "Ioan Slavici" a fost dedicată Zilei Mondiale a Sănătăţii. Cu toate că aceasta a fost aniversată pe data de 7 aprilie, elevii claselor I-VIII, de la secţia română, au marcat-o ieri. "Scopul activităţii a fost de a stârni interesul şi motivaţia elevilor pentru o viaţă cât mai sănătoasă", ne-a declarat profesoara de biologie Kincs Grete, coordonatoarea evenimentului. În cadrul programului, cu o durată de o oră şi jumătate, s-au dezbătut trei teme: alimentaţia nesănătoasă, stresul şi sedentarismul. Elevii claselor a IV-a au participat la identificarea produselor nesănătoase şi dăunătoare, în timp ce efectele negative cauzate de stres au fost redate în cadrul unei scenete intitulate "Crazy Hospital". La finalul activităţii elevii au vizionat un film despre cât de valoroasă este viaţa şi cât de mult trebuie preţuită.