Şcoala Specială nr. 3, la 25 de ani de existenţă
La Şcoala Specială nr. 3 din Oradea a avut loc, zilele trecute, o serie de manifestări dedicate Zilelor şcolii. La eveniment au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai instituţiilor cu care unitatea colaborează, foşti directori şi profesori ai şcolii, cadre didactice de la alte instituţii şcolare, precum şi actualii profesori şi elevi ai şcolii. La 25 de ani de existenţă, Şcoala Specială nr. 3 a marcat evenimentul prin organizarea unor activităţi cultural-artistice şi educative.
La deschiderea oficială a evenimentului, prof. Nicolae Ungur, directorul instituţiei, a adresat un bun venit participanţilor la eveniment, mulţumind totodată cadrelor didactice pentru implicarea activă în coordonarea proiectelor derulate în instituţie. "Este primul an în care sărbătorim ziua acestei şcoli. Prin aceasta dorim să evidenţiem proiectele şi rezultatele acestora în care sunt angrenaţi elevii şi cadrele didactice din cadrul acestei şcoli. Este un lucru deosebit atunci când, în ciuda unor dizabilităţi fizice, senzoriale sau mintale, copilul reuşeşte să facă performanţă", ne-a declarat prof. Nicolae Ungur, directorul unităţii şcolare. În cadrul manifestărilor, a avut loc şi prezentarea unui scurt istoric al şcolii, programele derulate în colaborare cu diverse instituţii orădene şi nu numai. Mai mult, un grup de circa 20 de elevi din clasele a VII -a şi a VIII-a au susţinut un program artistic dedicat zilei şcolii. Evenimentul s-a încheiat cu o recepţie, la care au purtat discuţii libere profesorii, invitaţii, cât şi elevii şcolii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.