La Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaş" Beiuş continuă eforturile cadrelor didactice şi ale elevilor de a mediatiza ideea de stil de viaţă sanogen prin promovarea non-dependenţei de alcool, tutun şi droguri.

Dacă în decursul anului trecut, proiectul „Iau decizii corecte" a răspândit acest mesaj în trei localităţi din mediul rural, anul acesta, obiectivul fundamental constă în extinderea fenomenului la nivelul tuturor şcolilor din judeţ şi cooptarea a cât mai multor adepţi - cadre didactice şi elevi - în lupta împotriva consumului de alcool, tutun şi droguri. Astfel, profesorii şi elevii Liceului Pedagogic „Nicolae Bolcaş" Beiuş organizează azi, între orele 10.00-14.00, un seminar-dezbatere cu tema  ,,Prevenţia consumului de droguri la copii şi adolescenţi - iniţiative ale şcolii", activitate ce face parte din cadrul Concursului Naţional de proiecte cu tematică antidrog ,,Împreună", iniţiat de către MECTS, cuprins în Calendarul Activităţilor Educative, 2009-2010. La eveniment iau parte cadre didactice alături de elevi, care doresc să-şi promoveze mesajul propriu de luptă împotriva consumului de droguri. Vor fi organizate în paralel activităţi pentru elevi şi profesori. Participanţii la seminar vor implementa, la nivelul şcolii din care provin, o acţiune de conştientizare a efectelor nocive ale consumului de alcool, tutun şi droguri, ducând, astfel, mai departe mesajul proiectului „Iau decizii corecte" şi al adolescenţilor beiuşeni de luptă împotriva adicţiei.                           

Anul trecut Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş, prin coordonatorii Nicoleta Stoiţa, Carmen Eugenia Lezeu, Laura Pugna şi Mircea Rotar, a editat cartea „Iau decizii corecte!". Aceasta este structurată pe şase capitole: Perspective teoretice ale consumului de alcool, tutun şi droguri, Implicaţiile formative ale educaţiei pentru sănătate, Proiectul de prevenţie, Metodologia Cercetării, Realizarea activităţilor şi Materiale elevi. Prin toate temele abordate, cartea încearcă să răspundă nevoii de informare în ceea ce priveşte problematica consumului de droguri.