Revista „Vreau să fiu profesor!”, editată de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Oradea, a ajuns la cel de-al doilea număr al ei din acest an.

 

Publicația, care va apărea, pe hârtie, în luna ianuarie 2022, are o frecvență bianuală și, așa cum spune prof. univ. dr. Florica Orțan, se adresează, în primul rând, studenților, „pe care își propune să-i câștige pentru cariera didactică”.

„Întregul colectiv al departamentului nostru a făcut un efort pentru a nu lăsa să treacă anul 2021 fără să scoatem cel de-al doilea număr al revistei Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, «Vreau să fiu profesor»”, - spune prof. univ. dr. Florica Orțan, directoarea DPPD. Editorialul acestui număr este semnat de directoarea DPPD care abordează probleme ale educației interculturale.

Structurată pe două părți importante: „Clasa de elevi ca grup socio-educațional” și „Puncte de vedere”, revista mai conține o rubrică de noutăți editoriale din domeniul educației și un interviu, al cărui protagonist este noul inspector general școlar al județului Bihor, prof. Horea Abrudan. „A fi profesor este un act de extremă responsabilitate, în principal față de elevi, dar și față de societate și față de propria persoană”, consideră șeful ISJ Bihor.

În sumarul, foarte bogat, al revistei, cei interesați mai pot citi articole scrise de studenți și masteranzi ai Universității din Oradea despre: „Predarea și învățarea în mediul online” – Vlad Moraru, „Modalități de realizare a feedback-ului în clasa de elevi” – Diana Alexandra Dragoman, „Aspecte ale integrării elevilor cu deficiențe vizuale în învățământul de masă” – Alexandra Căpuș.

Rubrica „Puncte de vedere” găzduiește materiale despre predarea Geografiei, situația bibliotecilor intercult(r)urale, aspecte și strategii legate de învățământul universitar din Germania și o interesantă paralelă între sistemul de învățământ academic din Franța și România.

Până la apariția sa în format fizic, revista „Vreau să fiu profesor!” poate fi citită pe dppd.uoradea.ro.