Ieri a fost programată ultima probă a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului din acest an, proba la alegere dintre disciplinele din afara ariei curriculare a profilului absolvit. La sesiunea actuală au participat absolvenţii clasei a XII-a care nu au promovat examenul în sesiunile anterioare. Un avantaj faţă de cei care au susţinut Bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie este că de această dată candidaţilor le-au fost recunoscute probele promovate la sesiunile anterioare. Odată cu această probă, examenul de Bacalaureat din 2007 s-a finalizat, la fel ca şi emoţiile celor peste 1.500 de absolvenţi participanţi la examen. Primele rezultate ale examinării vor fi disponibile la 31 august, tot atunci cei care se consideră nedreptăţiţi vor putea să îşi depună cotestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate de abia în 3 septembrie, după recorectarea lucrărilor pentru care s-au depus contestaţii, termenul de soluţionare a contestaţiilor fiind de 48 de ore.