Forfotă, nerăbdare, dar şi emoţii suficiente au fost în curtea Colegiului Naţional "Avram Iancu" joi, 11 iunie, când pentru 124 de liceeni şi 23 de elevi din clasa a VIII-a s-a auzit ultimul clopoţel. Entuziasm mare pe feţele absolvenţilor priviţi cu nostalgie de părinţi, bunici şi prieteni, dar şi cu regretul profesorilor diriginţi că se despart de o altă generaţie.

"Această zi de iunie are darul de a ne crea întotdeauna aceleaşi emoţii deosebite, alături de voi, dragi absolvenţi, şi de a ne lua rămas bun cu convingerea fermă însă că un liceu teoretic este locul unde nu se învaţă neapărat o meserie, dar se învaţă a trăi, fiind o punte de lansare spre lumea adevărată în toată complexitatea ei", a spus prof. Mircea Matiuţă, directorul instituţiei, după ce a urat bun venit celor prezenţi, printre care şi autorităţi locale. "Cheia clasei" a fost predată de eleva Ribana Moş, din cls. a XII-a D, şefa de promoţie, ea absolvind cu media generală 10. Festivitatea s-a încheiat cu un moment "delicios", datorită elevilor din cele cinci clase de absolvenţi, care au oferit în dar colegilor mai mici câte o melodie de bun rămas, în acompaniamentul, dar şi sub bagheta profesorului de muzică Vasile Buhaş, unul dintre profesorii favoriţi ai tuturor elevilor de la acest colegiu.