Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale este, în perioada 11-13 iunie, gazda celei de-a treia ediţii a Simpozionul Internaţional "Politici imperiale în estul şi vestul spaţiului românesc". Evenimentul se organizează în colaborare cu Institutul de Studii Euroregionale şi Istorie şi Facultatea de Istorie şi Filosofie de la Universitatea de Stat din Moldova.

Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc mâine, 11 iunie a.c, de la ora 9.00, în Sala de Birou Senat. De la ora 10.00, în aceeaşi sală, vor avea loc comunicările cu tema "Imperii, modele şi politici imperiale: izvoare şi istoriografie", lucrările fiind susţinute de academicianul Ioan Aurel Pop şi de istoricii orădeni Sorin Şipoş şi Barbu Ştefănescu. În partea a doua a zilei, de la ora 15.00, în sala Birou Senat vor continua lucrările la secţinea "Politică, administraţie în Evul Mediu şi început de Epocă Modernă", iar în paralel, în sala 0V14, în Campus Nou, Pavilion V, se va desfăşura secţiunea "Politică, Administraţie în Epoca Modernă". Sâmbătă, 12 iunie, lucrările vor continua tot pe două secţiuni, în intervalul 9.00-12.00, în cele două săli, urmând ca la ora 13.00 să aibă loc închiderea evenimentului cu prezentarea în plen a concluziilor simpozionului. Duminică invitaţii vor fi invitaţi de gazde într-un periplu pe la importantele monumente istorice din Oradea şi împrejurimi.