Sindicaliştii cer parlamentarilor bihoreni să pună la colţ noua lege a Educaţiei
Sindicaliştii bihoreni s-au întâlnit, sâmbătă, cu şase dintre parlamentarii bihoreni, cărora le-au prezentat problemele cu care se confruntă. Printre temele dezbătute s-a numărat proiectul de lege al educaţiei, care a stârnit nemulţumiri atât în rândul cadrelor didactice din învăţîmântul preuniversitar, cât şi al celor care predau la Universitatea Oradea. Parlamentarii care au onorat invitaţia sindicatelor au promis că nu vor fi de acord cu articolul privind fuziunea prin comasare a universităţilor aflate la o distanţă mai mică de 200 km de centrele universitare tradiţionale.
Filiala judeţeană a Cartel Alfa, împreună cu organizaţiile sindicale afiliate, a organizat, sâmbătă dimineaţa, la sediul Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii din cadrul Universităţii Oradea, o dezbatere cu privire la problemele cu care se confruntă, invitaţi fiind parlamentarii de Bihor. Din cei 13 senatori şi deputaţi pe care bihoreni i-au trimis în Parlament, au onorat invitaţia senatorii Petru Filip (PD-L), Ioan Mang (PSD) şi Cornel Popa (PNL) şi deputaţii Lucia Varga (PNL) şi Sorin Ioan Roman (PSD), la care s-a adăugat reprezentantul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România - deputatul Adrian Merka. "Majoritatea problemelor ridicate au fost legate de proiectul de lege a educaţiei, dar am discutat şi despre legea salarizării unice, legea pensiilor şi OUG 1/2010", a precizat preşedintele filialei Bihor a Cartel Alfa, Florin Paşcu. La rândul său, rectorul Universităţii Oradea, Cornel Antal, a precizat că au încercat să-i sensibilizeze pe parlamentarii bihoreni cu privire la eliminarea din proiectul de lege al educaţiei a articolului privind comasarea instituţiilor de învăţământ superior. "Am încercat să le expun celor prezenţi că, din punctul meu de vedere, prezenţa articolului 172 este una nefericită. Acest articol nu va trece, pentru că nu are niciun fel de justificare", a precizat senatorul PD-L Petru Filip, adăugând că Universitatea din Oradea nu poate fi desfiinţată în condiţiile în care oraşul de pe Criş este unul din polii de dezvoltare regională. "Învăţământul românesc are nevoie de o lege care să rezolve problemele cu care se confruntă acest domeniu: subfinanţarea, speranţa scăzută în găsirea unui loc de muncă, programa şcolară prea încărcată, calitatea scăzută. Ne trebuie o lege care să nu ţină cont de ministrul Educaţiei sau de Guvernul din care face parte. În acest proiect sunt mai multe articole care sunt neconforme şi care în mod sigur vor fi corectate de comisiile parlamentare. Articolul 172, privind comasarea, nu are şanse de succes", a precizat senatorul Ioan Mang, care a adăugat însă că desfiinţarea facultăţilor sau chiar a unora dintre universităţi ar putea fi realizată printr-o altă formulă. Mai exact, acesta a făcut referire la posibilitatea ca universităţile sau facultăţile care nu obţin acreditarea să fie comasate prin fuziune cu alte universităţi. Pe de altă parte, acesta consideră că nu reprezintă o soluţie crearea unor universităţi mamut, cu sute de specializări urmate de 100.000 de studenţi. "Universitatea Oradea asigură necesităţile unei regiuni. Au fost şi probleme, dar acestea trebuie considerate de domeniul trecutului", a mai menţionat Mang.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.