Staţiunea pomicolă, disputată de două instituţii
Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a organizat, zilele trecute, o conferinţă de presă în cadrul căreia a încercat să lămurească unele aspecte legate de Legea 45 din 30 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial, care reglementează situaţia juridică a Staţiunii de cercetare şi dezvoltare pomicolă din Oradea.
Conform lui Cornel Antal, legea de bază care reglementează situaţia juridică a staţiunilor de cercetare şi dezvoltare din domeniul agricol este 45/2009, publicată în Monitorul Oficial din 30 martie 2009, care abrogă Legea 290/15 mai 2002. În noul act normativ apar toate unităţile de cercetare dezvoltare din domeniul agricol, care se reorganizează, unele prin absorbţie de către universităţile de profil. Şi aceste anexe au suferit modificări şi completări. Astfel, în art. 8 din Legea 290/2002 se precizează că universităţile vor putea prelua staţiunile respective prin hotărâre de Guvern. Până la emiterea acesteia, staţiunile îşi păstrează personalitatea juridică şi nu pot fi administrate de universităţi. "Din 2004 şi până în prezent atât fosta, cât şi actuala conducere a Universităţii din Oradea şi a Facultăţii de Protecţia Mediului au formulat cereri către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (M.E.C.I.) în vederea elaborării Hotărârii de Guvern pentru a putea prelua Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Oradea. Fără această hotărâre, Universitatea din Oradea nu poate prelua staţiunea", a conchis Antal. Mai mult, rectorul a declarat că, în Monitorul Oficial al României din 7 octombrie 2008, Guvernul a publicat o ordonanţă de urgenţă, O.U.G. 105/2008, prin care suprafaţa de 121 ha trecea din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă în administrarea Consiliului Local Oradea, în vederea dezvoltării unor proiecte de interes public cum ar fi parcul industrial. "Conducerea Universităţii nu a fost înştiinţată despre intenţia de elaborare a acestei O.U.G. nici de către M.Ed.C.T. şi nici de către alte instituţii. Nimeni nu a cerut acordul rectorului Universităţii din Oradea sau a Senatului, deoarece staţiunea nu era a noastră. Despre această ordonanţă de guvern am aflat din presă", a concluzionat Antal. După Ordonanţa de Urgenţă 105/2008, a apărut şi H.G. 1087/2008 publicată în Monitorul Oficial din 25 noiembrie 2008, prin care Staţiunea pomicolă a fost preluată prin absorbţie de către Universitatea din Oradea cu toate drepturile şi obligaţiile staţiunii. În 30 martie a.c., în Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea 45/2009 care abrogă Legea 290/2002 cu modificările şi completările ulterioare. "Astăzi (miercuri - n.r.) am trimis la M.E.C.I. solicitarea de a propune hotărâre de guvern pentru preluarea celor două staţiuni. Conform celor două Legi, 290/2002, respectiv 45/2009, terenurile celor două staţiuni nu pot fi înstrăinate decât printr-un act juridic şi nu pot fi folosite decât pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare în domeniul agricol", a încheiat Antal. Referitor la această problemă, decanul Facultăţii de Mediu din Oradea, Vasile Bara, afirmă că, din 2004 şi până în prezent, staţiunea a funcţionat ilegal, întrucât, conform legii, aceasta trebuia să treacă în administrarea universităţilor de profil, în cazul de faţă a Facultăţii de Mediu, deoarece în cadrul acesteia funcţionează specializările agricole, care trebuie să beneficieze de respectiva staţiune pomicolă. "În situaţia actuală s-a ajuns din cauza lipsei de comunicare dintre Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Agriculturii, dar şi a deselor schimbări care au avut loc la nivelul conducerii Universităţii din Oradea", a punctat Vasile Bara, care este de părere că Staţiunea de cercetare pomicolă Oradea nu poate funcţiona în condiţii legale decât în cadrul Universităţii. "Ar fi nefiresc să intre în proprietatea municipalităţii", a încheiat Bara.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.