Sala de Şedinţe a Consiliului Local Ştei a fost sâmbătă, 19 martie, gazda deschiderii oficiale a cursurilor de perfecţionare postuniversitară organizată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca prin Centrul pentru Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Dezvoltării Durabile (CPADDD), proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, prin participare gratuită.

Cei 27 de prim cursanţi de la secţiunea achiziţii publice verzi au fost onoraţi de prezenţa prof. univ. dr. ing. Vasile Filip Soporan, deputat în Parlamentul României, prof. univ. dr. ing. Viorel Cândea, conf. dr. ing. Viorel Dan, lector dr. Gabriela Ciot, drd. ing. Lucian Ciot, Vasile Cozma, subprefectul judeţului Cluj, care au fost părtaşi la parteneriatul între Primăria Oraşului Ştei, reprezentată prin ec. Ioan Lucaciu, primarul oraşului, şi Centrul de Perfecţionare. O parte din cursanţi sunt angajaţi ai unităţilor bugetare din zonă, respectiv ai primăriilor din Ştei, Rieni, Nucet, Vaşcău, Lunca, Bunteşti, Cărpinet şi Criştioru de Jos, ai unităţilor de învăţământ şi spitaliceşti, ai SC European Food & Drinks, ITM Beiuş, precum şi întreprinzători privaţi. Programul de perfecţionare este organizat în mai multe etape, începând cu achiziţii publice verzi, managementul afacerilor în domeniul dezvoltării durabile, evaluatori în domeniul patrimoniului şi dezvoltării durabile, iar din toamnă, odată cu începerea anului universitar, se vor iniţia cursuri postuniversitare de masterat, cu durata de doi ani în următoarele domenii: ingineria, dreptul şi economia dezvoltării durabile, antreprenoriatul dezvoltării durabile, respectiv cultură tehnologică şi comunicare în domeniul dezvoltării durabile.