La Centrul de Documentare şi Informare (CDI) de la Şcoala cu clasele I-VIII Miron Pompiliu, a avut loc marţi, 11 octombrie, o activitate cu tema "Holocaustul - o pagină neagră în istoria omenirii", fiind comemorate victimele din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Organizatorii acestei activităţi au fost prof. Ştefana Mihuţa şi prof. Gabriel Vancea, grupul ţintă fiind elevii din clasele a VIII-a A, B, C şi D, scopul fiind de a afla mai multe despre cauzele şi consecinţele Holocaustului. Cuvântul de deschidere a aparţinut prof. Ştefana Mihuţa, care prezentat câteva aspecte din tema abordată, menţionând: "Dorim să aducem un omagiu tuturor celor care au avut de suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite şi rasiste şi ca astfel de crime inimaginabile să nu se mai repete niciodată trebuie făcut un front comun împotriva oricăror manifestări pe criterii rasiale, etnice, religioase etc.". Despre cauzele şi efectele Holocaustului au vorbit elevii Bianca Herle, Iulian Halmai, Adrian Jurcău, din clasa a VIII-a B, după care s-a ţinut un moment de reculegere şi a urmat vizionarea filmului documentar "Auschwitz - Soluţia finală".

Prof. Maria Georgeta Muşet, directoarea instituţiei de învăţământ şteiene, a prezentat, în încheiere, o amplă expunere a impresiilor de la excursia pe care a făcut-o, împreună cu un grup de elevi ai şcolii, la Auschwitz în anul 2009, catalogând această vizită ca una dintre cele mai emoţionante momente pe care le poate trăi cineva văzând, chiar şi după atâţia ani, metodele de exterminare la care au fost supuse multe suflete nevinovate.