Ştei: Şcoala "Miron Pompiliu" cu porţile deschise
În perioada 25 - 28 mai, la Şcoala "Miron Pompiliu" Ştei, au avut loc ample activităţi educaţionale ce s-au desfăşurat în cadrul Săptămânii Porţilor Deschise.
Evenimentele au debutat cu programul pregătit de elevii din cls. a V-a A, B, C şi a VI-a A, B, C, D, care, sub deviza "Din tradiţiile şi obiceiurile altor ţări", au prezentat colegilor modul şi stilul de viaţă din câteva ţări europene.
Sala CDI a găzduit, în organizarea institutoarei-bibliotecare Ileana Tomescu şi prof. Gabriel Vancea, concursul "Lecturile copilăriei", care a ajuns la final de an, iar juriul, compus din prof. Daniela Rada, institutor Adriana Colda, prof. Rodica Haidu şi Cristian Bunta, a stabilit ierarhia câştigătorilor. Astfel, locul I a fost ocupat de cls. a IV-a B (înv. Adriana Fericean), cls. a IV-a D (înv. Ramona Bursaşiu) şi locul II - cls. a IV-a A (înv. Maria Sandra) şi cls. a IV-a C (înv. Florica Merce).
"Originalitate şi crativitate în limba română" a fost tema pregătită de elevi sub supravegherea şi îndrumarea prof. Adelina Mangra şi Anca Bondar.
În altă zi a manifestării scena din curtea şcolii a fost invadată de glasuri cristaline, elevii din clasa a III-a D, pregătiţi de prof. Angela Vlaş, au cântat în limba engleză, iar cei din clasele V-VIII au prezentat jocuri distractive.
Un moment deosebit din folclorul bihorean a fost mult aplaudat, deoarece sub bagheta profesorului Cornel Tomuţiu şi-au etalat calităţile micii solişti vocali Marcela Merce, Andreea Tirla, Anamaria Coste, Darius Bogdan, iar asistenţa, compusă din colegi, părinţi, bunici, prieteni, le-a apreciat cum se cuvine talentul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.