Studenţi voluntari internaționali, la Oradea - Proiectul Discover for Schools
La inițiativa AIESEC, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, a avut loc sâmbătă, 13 iulie, evenimentul de deschidere a proiectului Discover for Schools, ediția a VIII-a.
La această ediție a proiectului iau parte sute de elevi de la şcoli din Oradea, Marghita, Ştei, Beiuş şi Satu Mare. Studenţi voluntari internaționali vor susține sesiunile acestui proiect, care vor veni în număr de 65 pentru Oradea şi 25 pentru judeţ şi Satu Mare. În acest an, voluntarii provin din: Canada, Turcia, Brazilia, Rusia Taiwan, Azerbaidjan, Maroc, China Pakistan, Hong Kong, Italia şi Serbia. Se vor mai implica şi 40 de voluntari locali pe Oradea şi 30 pe judeţ şi Satu Mare. Comparativ cu anul trecut, în acest an s-a dublat numărul de voluntari care vor face parte din proiectul Discover.
Discover este un proiect de educație non-formală din ciclul de dezvoltare pentru tineri, complementar sistemului educaţional şi este dedicat elevilor din clasele I-VIII, copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani.
Elevii participanţi au posibilitatea să îşi dezvolte gândirea critică prin experienţe practice şi să se dezvolte la un potenţial maxim învăţând din fiecare experienţă pe care o trăiesc în cadrul proiectului. Având o conexiune constantă cu voluntarii internaţionali, copiii au posibilitatea să își îmbunătățească abilitățile de limbă engleză în cadrul sesiunilor şi au o mai mare deschidere către alte culturi.
AIESEC este o organizație internațională de tineri, condusă de studenți care doresc să se dezvolte atât pe ei, cât și comunitățile din jurul lor. Sunt interesați de probleme globale, dezvoltarea aptitudinilor de leadership, înțelegere culturală și învățare prin practică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.