Studenţii orădeni vor modificarea regulamentului de cazare în cămine şi, în acelaşi timp, vor să li se acorde o mai mare putere de decizie. În ce priveşte administrarea căminelor, aceştia solicită să fie consultaţi înainte de a fi luate măsuri în legătură cu problemele care îi vizează direct. Din acest motiv, reprezentanţii studenţilor vor înainta azi conducerii Universităţii o solicitare în scris. "Măsurile respective sunt importante, din moment ce majoritatea universităţilor din ţară oferă posibilitatea studenţilor de a lua parte activ la deciziile care îi vizează în mod direct", este de părere Adrian Dume, preşedintele studenţior orădeni.