Studenţii orădeni deprind tainele imaginii de succes
Ieri, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, Mihaela Berciu, singurul consultant de imagine român acreditat de Association of Image Consultants International, a susţinut conferinţa intitulă "Secretele imaginii de succes", la care au participat studenţi, cadre didactice, dar şi reprezentanţi ai unor firme locale.
Conferinţa susţinută de Mihaela Berciu la Oradea face parte din cadrul unui proiect mai amplu ce se derulează în intervalul octombrie - decembrie 2009 şi cuprinde o serie de prezentări în mai multe centre universitare din ţară cum ar fi: Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Constanţa şi Oradea. În cadrul prelegerilor studenţii sau masteranzii, dar şi celelalte categorii profesionale care sunt în căutarea unui loc de muncă să poată afla cât mai multe informaţii despre modul în care trebuie să se prezinte la un interviu, care este ţinuta sau comportamentul pe care trebuie să-l adopte într-o asemenea situaţie pentru a avea cât mai mari şanse de a convinge angajatorul să-i ofere un loc de muncă sau să avanseze în ierarhia profesională.
În activitatea sa de consilier de imagine, Mihaela Berciu a colaborat cu designerii Irina Schrotter şi Răzvan Ciobanu, a fost coordonator de imagine al echipei din Departamentul Ştiri Antena1 în perioada 2007-2008.
De asemenea, printre marile companii care au apelat la consiliere din partea acesteia se regăsesc: Tarom, BCR, Unicredit, EximBank, Carrefour, E.ON Gaz, Soter& PARTNERS etc. "Conferinţa se adresează tuturor studenţilor indiferent de profilul la care studiază, dar şi celorlate categorii profesionale care sunt în căutarea unui loc de muncă, şi chiar angajatorilor, care pot afla astfel o serie de informaţii utile în vederea selectării personalului", a precizat Berciu. Totodată, aceasta a ţinut să sublinieze importanţa alegerii unei ţinute în vederea prezentării la un interviu, accesoriile pe care trebuie să le folosească la întâlnirea cu angajatorul, dar şi ce atitudine sau comporament trebuie să adopte într-o astfel de situaţie. Cei care vor să afle cât mai multe lucruri despre secretele unei cariere de succes pot accesa blogul personal al Mihaelei Berciu pe www.mihaelaberciu.com, unde va răspunde întrebărilor venite din partea celor interesaţi. De asemenea, aceasta a publicat la începutul anului o carte pentru femeile din mediul business "Ţinuta de succes", iar până la sfârşitul lunii noiembrie va mai apărea un volum, care de această dată se va adresa bărbaţilor, intitulat "Succesul detaliilor" şi este dedicat ţinutei profesionale masculine.
Mihaela Berciu este şi moderatoarea emisiunii "Imaginea succesului" şi poate fi urmărită în fiecare joi, de la ora 21.00, pe TVR2.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.