Suplacu de Barcău - Liceul Tehnologic nr.1 - Ziua Internaţională a Mării Negre
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mării Negre, sărbătorită pe 31 octombrie, Liceul Tehnologic nr. 1 din Suplacu de Barcău a desfăşurat o activitate educaţională adresată elevilor din clasa a VII-a B, intitulată "Marea Neagră - mereu albastră", coordonată de profesoara de geografie Raluca Duma.
În cadrul activităţii, care a avut ca scop informarea şi educarea interactivă şi interdisciplinară a elevilor cu privire la protecţia mediului în general şi a Mării Negre în special, copiii au învăţat mai multe despre ecosistemul Mării Negre, despre importanţa protejării ei, au aflat despre rolul "Planului Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră", dar şi date inedite şi curiozităţi despre acest dar al naturii. Activitatea s-a finalizat cu un concurs pe echipe, elevii întrecându-se în a rezolva cât mai repede şi corect un rebus, un aritmograf şi o fişă de lucru. De asemenea, lucrările elevilor constând în referate, machetă, picturi şi fotografii au fost incluse într-o expoziţie, organizată la finalul proiectului în Centrul de Documentare şi Informare.
Brânduşa CHIRA
foarte buna idee!...desigur ca in laboratoarele de la suplac se poate face mult mai mult...PE cind si on UNIVERSITATE in sat?!...