Ministerul Educaţiei mai dă o lovitură mânăriilor care se făceau la nivel naţional cu elevii de bani gata sau cei cu părinţi sus-puşi. Dacă până acum aceştia ajungeau la un liceu bun, prin transfer, chiar dacă picau la examenul de admitere, anul acesta profesorii care au dat curs acestei practici vor plăti. În Bihor sunt considerate suspecte 191 de cazuri de acest fel. 

Ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, a cerut joi Corpului de control al instituţiei să verifice legalitatea unor transferuri la clasa a IX-a, după repartizarea computerizată. Printre judeţele ale căror număr de transferuri a sărit în ochi este şi Bihorul, unde au fost aprobate 191 de cereri de trasfer din 236.

„La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor nu există nicio sesizare că repartizarea ar fi fost în neregulă sau că rezolvarea cazurilor de transfer din cauza unor situaţii speciale ar fi fost fraudată", a spus şeful inspectoratului, Nicolae Avram, care a mai adăugat că în perioada în care s-au făcut transferurile a fost în concediu, preşedintele comisiei fiind inspectorul adjunct Kery Hajnal.

Conform Ministerului Educaţiei, sunt suspecte 839 de transferuri în patru judeţe. În Suceava au fost 523 de cereri de transfer, din care au fost aprobate 326, în Bihor s-au înregistrat 236 de cereri, din care 191 aprobate, în Prahova - 264 de cereri, 252 aprobate, iar în Brăila au fost 70 de solicitări aprobate. Corpul de control va avea luni un raport privind trasferurile elevilor de clasa a IX- a din cele patru judeţe. Ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, a precizat că, în cazul în care se va dovedi că au fost nereguli în aceste cazuri, persoanele responsabile vor fi sancţionate drastic, mergând până la desfacerea contractului de muncă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul profesorilor implicaţi în fraudele de la bacaluareat. Legea Educaţiei are reglementări foarte clare privind transferurile în clasa a IX-a, după repartizarea computerizată, fiind luate în calcul cazurile în care solicitanţii sunt fraţi gemeni sau au probleme medicale. Media celui care se transferă dintr-un liceu trebuie însă să fie cel puţin egală cu a ultimului admis la liceul unde vrea să se mute.