Dacă în acest an, în timpul vacanţelor intersemestriale sau al celor prilejuite de marile sărbători religioase, gradul de ocupare a taberelor aflate în administraţia Direcţiei Judeţene de Tineret Bihor a fost destul de redus, excepţie făcând doar cea de la Şuncuiuş, în vacanţa de vară, aproximativ 80% dintre acestea vor fi populate.

Astfel, conform datelor furnizate de conducerea DJT Bihor, gradul de ocupare pentru vacanţa de vară este de peste 80%, pentru cele patru tabere de la Remeţi, Valea Brătcuţei, Şuncuiuş şi Oradea. Costul unui sejur de şase zile este cuprins între 300 şi 342 de lei, fiind cu aproximativ 20% mai ridicat decât anul trecut. "Aceasta se datorează, în principal, indicelui de inflaţie, care a crescut în ultima vreme", ne-a explicat Bogdan Hossu, directorul DJT Bihor. Pentru ca tinerii să poată beneficia de aceste tabere ar fi trebuit să depună doar o cerere la sediul DJT, fără să fie necesare condiţii speciale legate de venit, condiţie socială etc. "Ei trebuie să formeze un grup cuprins între 10 şi 50 de persoane, să fie însoţiţi de un cadru didactic şi să înainteze o solicitare la Direcţia Judeţeană de Tineret", a continuat acesta. "În principal, taberele noastre sunt vizitate de elevi din toată ţară, dar solicitări ne-au venit anul acesta cu precădere de la cei din judeţele Ialomiţa, Dolj, Constanţa şi chiar de la bihoreni, care vor, probabil, să-şi petreacă vacanţa mai aproape de casă", a mai adăugat Hossu. Cât priveşte solicitările elevilor bihoreni, în principal aceştia îşi doresc vacanţe pe litoral, dar şi în unele staţiuni din judeţele Braşov, Prahova, Neamţ şi chiar Botoşani.