Mâine, 6 februarie a.c., ora 11.00, în Campus Nou, Pavilion V, Amfiteatrul "Nicolae Iorga" (Sala V014) va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat a lector univ. Dana Pantea, cu titlul "Imaginea Angliei şi a englezului în cultura românească din secolul al XIX-lea".

Comisia va fi formată din: prof. univ. dr. Antonio Faur, Universitatea din Oradea - preşedinte, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, Universitatea din Oradea - conducător ştiinţific; prof. univ. dr. Toader Nicoară, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Universitatea "Petru Maior" Tg. Mureş, prof. univ. dr. Ioan Horga, Universitatea din Oradea - membri. Sunt invitaţi să participe studenţi, masteranzi, doctoranzi, muzeografi, profesori de istorie, public interesat de tematica tezei de doctorat amintită.