Tezele cu subiect unic aduc program mai scurt
În curând, elevii claselor a VII-a şi a VIII-a încep susţinerea tezelor cu subiect unic. Prima probă este cea la limba şi literatura maternă, iar rezultatele obţinute la aceste verificări vor avea o pondere de 50% la calculul mediei pentru admiterea în licee.
În 30 noiembrie, este programată susţinerea primei teze cu subiect unic din acest an, la limba şi literatura maternă, la care se estimează că vor participa 2.541 de elevi bihoreni. Dintre aceştia 1.331 sunt în clasa a VII-a şi 1210, în clasa a VIII-a, majoritatea susţinând teza la limba maghiară, adică 2.428 de elevi. Examinarea va începe la ora 12.00, se va întinde pe durata a două ore şi va necesita condiţii diferite faţă de tezele obişnuite. Elevii vor sta câte unul în fiecare bancă, ceea ce înseamnă că numărul de săli de clasă necesare va fi mare. Astfel, pentru a evita eventualele probleme la celelalte clase, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a transmis o adresă prin care preşedinţii comisiilor de susţinere a examenelor trebuie să asigure condiţiile optime pentru desfăşurarea testării. Managerii şcolari pot decide reducerea duratei orelor de curs, pentru ca, la ora începerii tezelor, orele de curs să fie încheiate pentru celelalte clase sau să le dea liber celorlalţi elevi, iar în şcoală să fie doar elevii care vor susţine tezele. În acest an, sunt aşteptaţi să susţină teze cu subiect unic 6.306 elevi din clasa a VII-a şi 6.095 elevi de clasa a VIII-a. Calendarul susţinerii tezelor pentru semestrul I este următorul: 30 noiembrie - limba şi literatura maternă, 5 decembrie - matematică, 11 decembrie - istorie/geografie (clasa a VIII-a) şi 14 decembrie - limba şi literatura română.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.