Mai bine de un sfert din candidaţii la titularizare nu s-au mai prezentat ieri la examen. Organizat în trei centre, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Colegiul Tehnic "Mihai Viteazu" şi Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", examenul a durat patru ore, subiectele fiind unice, la nivel naţional, pe fiecare disciplină în parte. Numele candidaţilor a fost codificat pe fiecare lucrare cu un cod de bare. Un candidat bihorean a fost eliminat pe motiv de fraudă.

"Din 2.210 candidaţi înscrişi nu s-au prezentat la examen 615. Am avut şi 130 de cazuri în care candidaţii s-au retras voluntar din examen şi o singură tentativă de fraudă, un candidat la biologie fiind eliminat din examen. De asemenea, au fost şapte cazuri de retragere pe motive medicale", ne-a declarat inspectorul general adjunct Nicolae Ungur. Candidatul eliminat susţinea examenul la "Onisifor Ghibu", motivul fiind copiatul.
În calendarul examenului de titularizare au intervenit câteva schimbări. Astfel, lucrările vor fi duse în afara judeţului în cele 11 centre naţionale de corectat, decalându-se cu două zile termenul la care trebuiau afişate rezultatele. Drept urmare, afişarea va avea loc în 18 iulie, până în 19 iulie putând fi depuse contestaţii. Comisia de rezolvare a contestaţiilor are la dispoziţie o zi să le soluţioneze (20 iulie), iar afişarea rezultatelor finale va avea loc în 21 iulie. Repartizarea candidaţilor admişi va avea loc în şedinţă publică în perioada 22-23 iulie.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a luat măsuri sporite de siguranţă la titularizare din acest an, astfel că toate lucrările sunt securizate, iar fiecare candidat a primit pentru identificare coduri de bare care vor fi citite după corectarea lucrărilor. La intrarea în sală, fiecare candidat a primit zece autocolante cu codul de bare personalizat pe care îl lipeşte pe fiecare pagină a lucrării. Lucrarea nu mai poate fi identificată după nume, ci numai cu aparatul de control de către informatician.