Aproape un milion de elevi din clasele I -VIII, provenind din familii cu venituri reduse, vor primi în acest an, în mod gratuit, rechizite şcolare în valoare totală de circa 200 miliarde lei, constând în caiete, ghiozdane, creioane, stilouri, truse de geometrie, cărţi şi atlase. Toate rechizitele vor fi distribuite până la sfârşitul lunii august. Potrivit Legii 126/2002, aceste rechizite şcolare sunt acordate, gratuit, elevilor înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, şi care sunt întreţinuţi de familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de cel mult 50 la sută din salariul de bază minim brut pe ţară. Premierul Adrian Năstase, prezent, ieri, împreună cu ministrul Educaţiei, Alexandru Athanasiu, la lansarea unei noi etape a acestui program, şi-a amintit că, la şcoală, a primit primul stilou chinezesc din partea unui prieten al tatălui său, afirmând însă că, din păcate, nu a reuşit, cu acest instrument, să scrie foarte frumos. "Poate că trebuia să mai scriu o vreme cu tocul", a spus Năstase.