Universitarii au decis - Concursul decanilor, luna viitoare
Senatul Universităţii din Oradea a aprobat miercuri graficul de desfăşurare a concursurilor publice pentru selectarea decanilor. Conforma acestuia, concursul de ocupare a funcţiei de decan va avea loc între 18 şi 20 iunie, iar în perioada 26-29 iunie, noii decani îşi vor numi prodecanii.
După ce miercuri rectorul Constantin Bungău, şi-a numit prorectorii, Senatul Universităţii din Oradea (UO) a stabilit ieri şi calendarul după care se vor desfăşura concursurile pentru posturile de decani. Conform acestuia, în perioada 10 - 14 mai 2012 candidaţii îşi vor depune actele de candidatură la secretariatele facultăţilor, după ce le vor înregistra mai întai la registratura UO. Între 15 şi 29 mai, pe site-ul UO candidaţii îşi vor posta planurile manageriale şi CV-urile, iar între 30 şi 31 mai, consiliile facultăţilor le vor aviza. Concursurile pentru ocuparea funcţiilor de decani vor avea loc între 18 şi 20 iunie, rezultatele urmând a fi anunţate a doua zi, pe site-ul UO. Candidaţii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii în 21 iunie, la registratura UO, acestea urmând a fi soluţionate până pe 22 iunie. Câştigătorii concursurilor vor fi validaţi de Senatul Universităţii în şedinţa de pe 25 iunie. Ultima etapă prevăzută în calendar, numirea de către decani a prodecanilor (în urma consultării Consiliilor Facultăţilor), va avea loc între 26 şi 29 iunie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.