Universitatea Agora - Oaspeţi din Caucaz şi Asia Centrală
Un corp de experţi şi diplomaţi a vizitat zilele acestea Universitatea Agora. Evenimentul se înscrie în agenda unor proiecte derulate la nivel ministerial şi academic privind securitatea pe piaţa europeană a muncii, având loc şi dezbateri privind infracţionalitatea transfrontalieră.
În perioada septembrie - decembrie 2011, Ministerul Afacerilor Externe, Istitutul Diplomatic Român şi UNDP (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), filiala din România derulează un Program de pregătire diplomatică şi integrare euro-atlantică, destinat unor tineri diplomaţi din Caucaz şi Asia Centrală. Cursul face parte din proiectul de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare al Guvernului României. Delegaţia a vizitat, în cadrul Universităţii Agora, Centrul Euroregional de Combatere şi Prevenire a Criminalităţii Transfrontaliere şi a participat la o sesiune de cursuri cu tema „Securitate pe piaţa muncii în UE" susţinute de lector univ. dr. Alina Angela Manolescu şi la o sesiune de dezbateri publice în cadrul centrului Europe Direct. Prof. univ. dr. Elena Ana Iancu, directorul Centrului Euroregional, a prezentat un scurt istoric, proiecte în desfăşurare şi planuri de dezvoltare ale centrului. Au avut loc dezbateri pe tema infracţionalităţii transfrontaliere la graniţa internă a Uniunii Europene. La eveniment au participat, alături de alte cadre didactice, lector univ. drd. Viorina Maria Judeu, Merdan Ataev, referent, MAE pentru Turkmenistan, Ismailova Kymbat, expert MAE pentru Kîrgîstan, Seving Ismaylova şi Anar Hidazotov, pentru Azerbaidjan, Mara Niculescu (UNDP) şi Monica Grigorescu (IDR).



o tampenie