Pentru anul universitar 2023-2024, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) pune la dispoziția celor care vor să devină profesori 1.500 de locuri, aproape dublu față de cele 850 de locuri câte au fost anul trecut.

Meseria de dascăl recâștigă teren în topul carierelor de viitor. Acest fapt se reflectă și în creșterea interesului tinerilor față de oferta educațională a DPPD al Universității din Oradea.

„Aceste cifre sunt foarte încurajatoare pentru noi. Creșterea numărului de locuri este o consecință a faptului că și numărul studenților și al absolvenților care vor să devină profesori e tot mai mare de la an la an”, spune prof. univ. dr. Florica Orțan, directoarea DPPD. „Meseria de dascăl are, în orice societate, un statut social și moral onorabil. A urma cariera didactică, a te implica în pregătirea viitoarele generații, este un act de virtute și mândrie profesională”.

Florica Orțan mai spune că, în ultimii cinci ani, interesul tinerilor pentru profesiunea didactică e tot mai mare: „programul de formare psihopedagogică oferă competențe care ajută persoana chiar de la educația în mediul familial, până la cel din instituțiile de învățământ superior”.

Universitatea din Oradea, prin DPPD, organizează cursuri de perfecționare, gradul didactic II și gradul didactic I, în 50 de specializări, cum ar fi: Administrație publică, Automatizări și calculatoare, Drept, limbi străine, Pedagogia artei, Psihopedagogie specială, Teologie etc. De asemenea se organizează activități de perfecționare prin grade didactice pentru educatoare și învățători.

Durata studiilor de formare psihopedagogică este de trei ani, pentru nivelul I - licență, respectiv doi ani, pentru nivelul II, aferent studiilor de master. Pregătirea postuniversitară se desfășoară în regim modular, pe durata a câte un an pentru fiecare dintre cele două niveluri.

Înscrierile pentru studiile necesare unei cariere didactice se pot face până pe 20 septembrie 2023. Actele necesare sunt: certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă e cazul), carte de identitate – xerocopii și adeverință medicală. Mai multe informații se găsesc pe dppd.uoradea.ro la secțiune noutăți.