Universitatea din Oradea - Gazdă a International Robotics Championship
Timp de o lună, cele mai iscusite minți din 13 licee orădene s-au întâlnit la Biblioteca Universității din Oradea, pentru a învăța cum să creeze un robot de la zero.
Programul de pregătire intensivă a fost compus din 8 workshopuri, unde grupul de experți și foști campioni în robotică i-au inițiat pe liceeni în tainele roboticii.
„International Robotics Championship revine cu a 12-a ediție”, spune ș.l. dr. ing. Flaviu Birouaș, „iar asta e deja în sine o performanță”. Mentorii și organizatorii campionatului, împreună cu peste 120 de elevi, s-au pregătit pentru faza locală a campionatului, care a debutat pe 26 martie, la ora 15.00, la Biblioteca Universității din Oradea.
„Participarea este gratuită și îi așteptăm pe toți tinerii pasionați de acest domeniu. Campionatul național de robotică se va desfășura între 9 și 11 mai, tot la Oradea. Orașul nostru va deveni astfel un hub internațional de robotică, unde se vor întâlni peste 500 de concurenți, ale căror echipe vin din toate părțile globului. Locul lor de întâlnire va fi, pentru prima dată, Arena Antonio Alexe”, explică Flaviu Birouaș.
Robotics Championship este organizat de Universitatea din Oradea, Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, Departamentul de Mecatronică, în colaborare cu Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea.
Mai multe detalii despre competiție se găsesc pe pagina de Facebook RCoradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.