În mod cert şi anul acesta la Universitatea din Oradea toate locurile bugetate vor fi ocupate. Cât le priveşte pe celelalte, cele cu taxă, din care instituţia speră să îşi mai rotunjească bugetul, situaţia este catastrofală. La admiterea din toamnă, pe cele 3.531 de locuri s-au încris doar 776 de absolvenţi.

Dacă în vară, la Universitatea din Oradea, doar 43,3% dintre locuri au fost ocupate (2.701 din 6.237), în toamnă situaţia a fost şi mai catastrofală. 776 de studenţi s-au înscris pe cele 3.531 de locuri, dar asta nu înseamnă că atâţia vor rămâne după ce se va trage linie, pentru că o parte dintre ei vor alege între mai multe facultăţi sau universităţi (anul trecut se înscriseseră 4.312 în prima fază şi, la final, şi-au confirmat locul doar 2.701). Este foarte clar că situaţia înscrierilor în sesiunea de toamnă este catastrofală şi pentru că majoritatea locurilor au fost cu taxă, dar şi pentru că rata de promovabilitate la Bacalaureatul de toamnă a fost mică.

Cei mai mulţi studenţi, 138, s-au înscris la Facultatea de Protecţia Mediului, ea fiind urmată, la numărul de dosare înscrise, de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (98) şi Facultăţile de Ştiinţe Economice şi Inginerie Managerială şi Tehnologică, cu câte 63 de dosare. La polul opus sunt facultăţile la care s-a dat examen, cum sunt Facultatea de Litere - cu nouă înscrişi, Facultatea de Teologie Ortodoxă - cu 11 şi Facultatea de Arte - cu 15 dosare. La Facultatea de Medicină, conform situaţiei afişate pe site-ul Universităţii (secţiunea Admitere), s-au înscris doar 54 de concurenţi, dar asta pentru că, din cele 113 locuri scoase la concurs, 80 au fost la specialitatea Medicină în limba engleză (studenţi non UE).