Vor nu vor, facultăţile Universităţii din Oradea vor intra într-un amplu proces de restructurare. Unele dintre ele vor fi redimensionate, altele vor primi altă denumire, urmând ca aceleaşi domenii de la mai multe facultăţi să fie reunite sub umbrela unui singur departament. Modificările sunt necesare deoarece sunt prevăzute de noua Lege a Educaţiei Naţionale, restructurarea fiind recomandată, în acelaşi timp, de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.

„Restructurarea nu este necesară de dragul restructurării, ci din necesitate. Am propus-o încă de la începutul mandatului meu, dar atunci Senatul nu a fost de acord cu această iniţiativă, considerând-o neoportună. Acum ea este prevăzută de art.195 din Legea Educaţiei Naţionale, fiind necesară o evaluare internă pe cinci niveluri de performanţă", a spus ieri într-o conferinţă de presă rectorul Cornel Antal. Acesta a explicat că domeniile de competenţă de la universitate vor intra în competiţie la nivel naţional cu altele din centrele universitare, de nivelul lor de performanţă depinzând finanţarea viitoare. Pentru restructurare s-au format două comisii care au lucrat independent, apoi, într-o şedinţă comună, s-a realizat un singur document-proiect, care conţine termenele şi condiţiile procesului. Proiectul este disponibil pe site-ul Universităţii şi va fi pus în discuţie luni, în şedinţa Biroului Senat, urmând a fi supus aprobării în 18 aprilie. După aprobare, se vor realiza condiţii concrete pentru restructurare, urmând ca şi acelea să fie discutate şi aprobate în Senat. "Prin restructurare vom concentra resursa umană şi baza materială de la fiecare domeniu de competenţă la un singur departament. Nu se va desfinţa niciun program de studiu, se vor schimba însă denumiri de facultăţi, iar unele vor suferi modificări", a anunţat rectorul Antal. Potrivit Legii educaţiei, catedrele facultăţilor se transformă în departamente. Prin restructurare, toate catedrele de pe acelaşi domeniu, dar de la facultăţi orădene diferite se vor uni. „Astfel, în loc să existe catedre de chimie la mai multe facultăţi, va exista un singur departament de chimie în Universitate", a explicat Antal. Departamentul va fi arondat facultăţii care deţine Şcoală doctorală sau punctaj maxim în activitatea de cercetare în domeiul respectiv. Fiecare departament va fi condus, până la alegeri, de către şeful catedrei care deţine ponderea ca şi număr de cadre didactice.

Rectorul a spus că până în iulie acest proces ar trebui încheiat, deoarece pentru restructurarea Universităţii este nevoie de Hotărâre de Guvern, urmând ca din anul universitar 2011-2012 să se intre pe noua formulă.