Universitatea „Naresuan” din Tailanda şi Universitatea din Oradea - Va face schimb de profesori și studenți
O largă delegație de reprezentanți ai Facultății Afaceri, Economie și Comunicare a Universității „Naresuan” din Tailanda, una din universitățile de top ale regatului din Asia de sud-est, a fost primită luni de rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău.
Vizita delegației, condusă de prof. univ. dr. Vichayanan Rattanawiboonsom, decana Facultății de Afaceri, Economie și Comunicare a Universității „Naresuan”, vine ca răspuns la stagiul petrecut de profesorul dr. Dorin Coita, de la Facultatea din Științe Economice a Universității din Oradea, la universitatea thailandeză.
În prezentarea pe care a făcut-o Universității din Oradea, rectorul Constantin Bungău a amintit despre prezența universității pe care o conduce în cadrul alianței academice EU GREEN. „Această alianță universitară, finanțată cu 15 milioane de euro, pe termen de cinci ani, înseamnă, și pentru potențialii noștri colaboratori, cum sunteți dumneavoastră, porți deschise pentru noi parteneriate europene”, a spus prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, subliniind interesul constant al administrației Universității din Oradea pentru internaționalizarea relațiilor sale academice.
Vichayanan Rattanawiboonsom a spus că este pentru prima dată în România, s-a arătat încântată de frumusețea campusului Universității din Oradea și i-a propus rectorului semnarea unui document de colaborare între cele două instituții academice. Reprezentanții celor două universități au semnat un document cadru care vizează schimbul de profesori, studenți și colaborarea în domeniul cercetării. Cu acest prilej Vichayanan Rattanawiboonsom a afirmat și ea că își dorește să strângă și mai mult legăturile dintre facultatea pe care o conduce și Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea.
„Sunt convins că putem colabora foarte bine, chiar dacă ne separă o distanță considerabilă. O prezență activă în zona parteneriatelor Erasmus+ poate însemna și sume alocate pentru mobilitatea profesorilor și studenților din țara dumneavoastră”, a mai spus Bungău.
La finalul vizitei delegației thailandeze, Rattanawiboonsom a notat câteva impresii în Cartea de Onoare a Universității din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.